Mi-e dor de sat.
În orașul meu mare se ascunde, undeva, un sat.
Un sat frumos, alcătuit din cele mai frumoase case din toate satele țării.
Muzeul satului.
Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti.
Nu știu cum s-a făcut că n-am mai fost de vreun an și mai bine acolo, deși între timp muzeul a sărbătorit o aniversare venerabilă, de opt decenii, și a deschis un ”sat nou”.
Se pare că suntem înclinați mereu să amânăm o vizită pe care o putem face oricând.
Probabil că aș fi amânat și săptămâna trecută, dacă n-ar fi fost IKEA.
Ce-are a face IKEA cu Muzeul Satului ?
Așa m-am întrebat și eu la început.
Uite ce.
În nou amenajata parte a muzeului a fost reconstituit un canton de drum. Nici eu nu știam ce e.
E locuința drumarului, cu rol de supraveghere și întreținere, post de control, birou și casă totodată, un tip standard de construcție răspândit pe toate drumurile în a doua jumătate a veacului al nouăsprezecelea.
Ei bine, IKEA a mobilat și amenajat acest canton de drum ca o posibilă locuință de vacanță, propunând un amalgam de modern și tradițional, de obiecte autentice, vechi, și de mobile simple, în linii minimale și culori naturale, inspirate mai curând din atmosfera tradițională a unei case de țară, în general, decât dintr-o anumită tradiție.
Mie mi s-a părut frumos.
E drept că juca un rol însemnat și soarele dulce al unei după amiezi de vară târzie...
Dar mi s-a părut frumos.
Mi s-a părut combinația potrivită de confort și simplitate, de nou și vechi, de lux și de farmec, de umor și de respect, în doze precise, care ar face o casă numai bună de locuit și de îndrăgit.
Abia ștept să văd dacă experiența va fi repetată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu